Cad fulgi și zăpada miroase a cer,
Iar vântul prin ramuri își duce solia,
Și norii pe boltă dansează în ger,
Căci astăzi în lume Se naște Mesia.

Din vechile ogeacuri se înalță în sus
Vârtejuri de fum în negre coloane,
Iar pe cerul cel roșu, departe-n apus,
Încet ziua își trage a nopții obloane.

Pe uliți, prin sate, se aud zurgălăi
Și scârțâie crunt omătul sub sănii,
Iar noaptea coboară încet peste văi,
Făcând prin zăpadă mătănii.

Prin case, în cuptoare, cu focul mocnit,
Își dau cozonacii parfumul ca zestre.
Privind către stradă, vezi chipuri zglobii,
Cu palmele și nasul lipite-n ferestre.

Deodată, în liniștea ce stă peste sat,
Împins e un ecou de crivățul iernii.
Un cântec străbate printre fulgii răzleți,
Ca sfintele rugi înălțate în vecernii.

Iar cântul acesta mereu e purtat
De viforul cu caii de ger prinși în ham.
Colindă-n văzduhuri, în lung și în lat,
Ducând vestea bună la omul sărman.

În noaptea aceasta, misterul sublim
E un zvon despre un Prunc ce Se naște.
Pătrunde prin case, prin inimi, prin gând
Și aduce salvarea ce în inimi renaște.

Iar prin ceața vremii deodată zăresc
O iesle și îngeri ce cântă în surdină,
Și văd cum păstorii degrabă sosesc
Și Pruncului Sfânt I se închină.

Vin magii călare din mari depărtări,
Cu dor să se închine, își deschid visteria,
Și apoi, pretutindeni, în lung și în lat,
Se aude strigarea ce-a împărțit veșnicia.

Se naște Acela care a fost de la început,
Al Tatălui Fiu Sfânt, Cuvântul din glorii,
Iar îngerii cântă, privind spre pământ,
Un măreț imn, laolaltă cu colindătorii.

Umil, către ieslea de stele, pios îmi îndrept
Privirea și dorul să zboare spre astre,
Spre Acela care cerul preasfânt L-a lăsat
Să vină să poarte păcatele noastre.